Filme vechi, filme subtitrate online, filme romanesti, documentare, filme de Oscar, Al II-lea Razboi Mondial, actiune, aventura, drama, comedie.
Published On: Tue, Jun 29th, 2010

Film Moara cu noroc 1955 vedeti aici filmul

Moara cu noroc - cadru film

Film Moara cu noroc 1955
Vedeti filmIoan SlaviciExtrasApreieri critice .

“La moara cu noroc” este un film românesc realizat în anul 1955 de regizorul Victor Iliu, produs la Studioul Cinematografic „Bucureşti”. Este o ecranizare de tip dramă psihologică după nuvela „Moara cu noroc” a scriitorului Ioan Slavici. Filmul a fost nominalizat la Festivalul Internaţional de Film de la Cannes pentru marele premiu Palme d'Or în anul 1957.

Caseta film "La moara cu noroc"
Regia: Victor Iliu
Scenariul: Titus Popovici, Alexandru Struteanu
Imagine: Ovoidiu Gologan
Durata film: 105 minute

Distributie: Ioana Bulcă (Ana), Constantin Codrescu (Ghita carciumarul), Geo Barton (Lica Samadaul), Ion Atanasiu-Atlas (Saila Bouarul), Gheorghe Ghitulescu (Raut), Aurel Cioranu (Lae), Gheorghe Carare, N. Savulescu, Mircea Balaban, Arcadie Donos, Colea Răutu (Pintea).

"Când am realizat La moara cu noroc s-a vorbit despre o influenţă a westernului, acest gen cinematografic atât de intim legat de tradiţiile culturale şi istoria poporului american. Toate existau în nuvela pe care Slavici a scris-o cu mult înainte de afirmarea westernului, în spiritul unui realism critic evoluat." – Victor Iliu – 1956

Ioan Slavici (1848-1925) SUS↑
a fost un scriitor şi jurnalist român.

Ioan SlaviciDebutează în Convorbiri literare (1871), cu comedia Fata de birău. Împreună cu Eminescu pune bazele Societăţii Academice Sociale Literare România Jună şi organizează, în 1871, Serbarea de la Putna a Studenţimii române din ţară şi din străinătate. La finalul anului 1874, se stabileşte la Bucureşti, unde este secretar al Comisiei Colecţiei Hurmuzachi, profesor, apoi redactor la Timpul. Împreună cu I. L. Caragiale şi G. Coşbuc, editează revista Vatra. În timpul primului război mondial, colaborează la ziarele Ziua şi Gazeta Bucureştilor. Premiul Academiei Române (1903).

Ioan Slavici, nuvele: Popa Tanda, Scormon, Gura satului, Budulea Taichii, Moara cu noroc (1881), Comoara (1896), O viaţă pierdută, Vatra părăsită (1900), O jertfă a vieţii, Pădureanca (1884).

Ioan Slavici, MOARA CU NOROC (text extras din nuvela): SUS↑

"— Omul să fie mulţumit cu sărăcia sa, căci, dacă e vorba, nu bogăţia, ci liniştea colibei tale te face fericit. Dar voi să faceţi după cum vă trage inima, şi Dumnezeu să vă ajute şi să vă acopere cu aripa bunătăţii sale. Eu sunt acum bătrână, şi fiindcă am avut şi am atât de multe bucurii în viaţă, nu înţeleg nemulţumirile celor tineri şi mă tem ca nu cumva, căutând acum la bătrâneţe un noroc nou, să pierd pe acela de care am avut parte până în ziua de astăzi şi să dau la sfârşitul vieţii mele de amărăciunea pe care nu o cunosc decât din frică. Voi ştiţi, voi faceţi; de mine să nu ascultaţi. Mi-e greu să-mi părăsesc coliba în care mi-am petrecut viaţa şi mi-am crescut copiii şi mă cuprinde un fel de spaimă când mă gândesc să rămân singură într-însa: de aceea, poate că mai ales de aceea, Ana îmi părea prea tânără, prea aşezată, oarecum prea blândă la fire, şi-mi vine să râd când mi-o închipuiesc cârciumăriţă.

— Vorbă scurtă, răspunse Ghiţă, să rămânem aici, să cârpesc şi mai departe cizmele oamenilor, care umblă toată săptămâna în opinci ori desculţi, iară dacă duminica e noroi, îşi duc cizmele în mână până la biserică, şi să ne punem pe prispa casei la soare, privind eu la Ana, Ana la mine, amândoi la copilaş, iară d-ta la tustrei. Iacă liniştea colibei." […]

 

Vedeti aici filmul Moara cu noroc SUS↑

 

MOARA CU NOROC – Aprecieri critice SUS↑

Mihai Eminescu:
E înainte de toate un autor pe deplin sănătos în concepţie; problemele psihologice pe care le pune sunt desemnate cu toată fineţea unui cunoscător al naturii omeneşti; fiecare din chipurile care trăiesc şi se mişcă în novelele sale e nu numai copiat de pe uliţele împodobite cu arbori ale satului, nu seamănă în exterior cu ţăranul român, în port şi în vorbă, ci au fondul sufletesc al poporului, gândesc şi simt ca el…

Alecsandri numai e în generaţia veche acela care şi-au încuscrit din capul locului talentul său individual cu geniul poporului românesc şi de aceea ei împreună cu Negruzzi Donici ş.a. e întemeietorul unei literaturi, nu copiate sau imitate după lord Byron şi Lamartine, ci în ade\'ăr naţionale. Tot această cale, care rezumă poporul nostru pentru a-l reda ca-ntr-o oglindă sie însuşi, o urmează şi Slavici.

Mihai EMINESCU, -Novele din popor* de loan Slavici, în Timpul an. VII, 28 martie 1882, nr. 69, p. 1-2.

Nicolae Iorga:
Cine ar crede însă că numai lucruri blânde, liniştite, se întâlnesc în nuvelele dlui Slavici s-ar înşela: din dragoste pentru îngrozitor, din dorinţa de a fi exact – fie viaţa pe care o zugrăveşte cât de crudă şi nesimpatică – ori de admiraţie pentru operele de asemenea natură din literatura germană, autorul a scris şi lucruri înfiorătoare – O viaţă pierduta, Moara cu noroc – şi lucruri cuprinzatoare de multe dureri: Vecinii. Ce poate fi mai teribil decât sămădăul Lica, asasinul fără patimă, isteţ, cumpătat şi prudent. Ce împrejurări mai înspăimântătoare decât acele pe care le descrie nuvela, cu atâtea omoruri, cu dragostea-i sângerată, cu sinuciderea fantastic de barbară a eroului, cu toată atmosfera de groază, în care se petrece acţiunea? Un altul s-ar fi mărginit la momentele mari care explică pe celelalte şi le-ar fi prezentat pe acestea din urmă în povestire. Autorul nu lucrează aşa. Spaima lui Lică în biserică, unde şi-a căutat adăpost de vreme rea şi de urmărire, neînchipuitele chinuri ale lui Ghiţă, care se vede sosit prea târziu, când iremediabilul s-a întâmplat, sunt analizate cu tot atâta atenţie, tot atât de aproape ca şi cele mai puţin însemnate din mişcările sufleteşti ale eroilor.[…] Lica e cel mai viu din toate figurile nuvelei cel mai bine prezentat şi cel mai inteligibil cu oarecare nedumeriri la început, datorite poate obiceiurilor cu totul speciale, pe care le descrie autorul, nu suntem nicăieri opriţi în loc, pentru a-i înţelege caracterul. Aceasta poate fiindcă el apare mai rar şi se schimbă mai puţin. Cu totul altfel stau celelalte personagii de căpetenie: Ana şi Ghiţă. După ce s-a mântuit povestea, atunci şi numai atunci chipul celui din urmă se desface înaintea noastră: e omul slab din fire şi sentimental legat de dragostea pentru bani şi dragostea pentru femeie. Lică a pus mâna pe el de la început şi, oricât l-ar urî pentru sclavia în care-l ţine, întâi pentru necinstea, pe care i-o dă, apoi, pentru răpirea femeii, la urmă, Ghiţă nu va putea învinge pe omul calculat, stăpân pe sine, fără inimă. în nuvelă însă nicăieri autorul nu insistă asupra unei situaţii decisive, care să fixeze existenţa sentimentelor sale sau să arate schimbarea lor, pe când ne dă cu prisosinţă momente neînsemnătoare. Purtarea cu Ana rămâne înnegurată de la un capăt la altul, ea şi purtarea Anei faţă eu dânsul. Aceasta l-a părăsit pentru Lică, fiindcă acela e om tare, fiindcă Ghiţă îi pare amestecat în tâlhării fiindcă Uţa o face să-l teamă, dar niciodată nu pătrundem pe deplin în sentimentele sale, care se desfac necomplet şi fragmentar, din situaţii rău alese.

Nicolae IORGA, Schiţe din literatura româna, voi. JJ. Iaşi, Editura Librăriei Fraţii Şaraga, 1894, p. 123.

About the Author

Filme vechi, filme subtitrate, filme romanesti, documentare, filme de Oscar.